Kogelet

"Kogelet" inseamna "perspectiva". Este singura trupa de teatru si a aparut la scurt timp dupa fondarea orasului Birobidzhan. De-a lungul timpului Kogelet, a trecut prin suisuri si coborasuri. A avut perioade glorioase si incarcate, cand tot orasul venea sa-i vada reprezentatiile, si perioade cand aproape a disparut. Trupa a renascut acum 30 de ani pentru a treia oara. Repeta intr-o salita cu oglinzii, la ultimul etaj din cladirea filarmonicii.
Actualul director, care este si actor, ne intampina mandru si emotionat, cu un salut prietenos "shalom!". Ii raspundem la fel. Incepe sa vorbeasca foarte precipitat si implicat, astfel incat Olea nu apuca sa traduca nimic. Ne informeaza despre repertoriul variat al trupei: aud "Bertolt Brecht", spune ca au multe piese idis, aud Salom Alehem. Spune ca desi nu este evreu, a jucat intotdeauna roluri de evreu. Ne povesteste cu entuziasm, ca a deprins meseria, de la o familie de actori evrei.
Trupa are 35 de actori. Toti sunt amatori. Joaca si in limba idis. Suntem invitati sa asistam la o repetitie. Actorii au varste cuprinse intre 18 si 60, dupa aproximarile mele. Toti sunt amatori. Printre ei, se afla si jurnalistul, care a asistat la intalnirea cu directorul si ne-a luat interviuri. Inainte sa inceapa, se schimba repede in colanti si maieu, se pregateste sa inceapa. Este de nerecunoscut. Figura i s-a inseninat si isi misca, corpul cu delicatetea unei lebede. Repeta o coregrafie, pe un vechi cantec odessan evreiesc "Siemi - soroca" (7:40).
Desi sunt putin dezorganizati, se poate vedea cata placere le face si cat de in serios se iau. Pustiul blond care sta in fata, la inceputul dansului, se uita concentrat in oglinda si isi ia o mina strengara. Langa el un domn chel, danseaza cu camasa descheiata, cu burtica bombata pe afara. E exact genul pe care mi-l imaginez, lat intr-o carciuma, imbibata de alcool si tutun. In postura asta, arata pur si simplu nerealist. Nu-mi pot dezlipi ochii de pe el. Niste doamne cu aluri de invatatoare, repeta grijiliu pasii de dans, de parca ar pasi pe un teren minat. Jurnalistul nostru se misca ca o prima balerina si face total abstractie de noi, nu ne priveste nici macar in pauze, cand reiau dansul de la inceput. Sunt fascinanti. Artisti atat de implicati in ceea ce fac, n-am mai vazut de multa vreme. Ma gandesc ca ar trebui sa revin in Birobidzhan si sa colaborez la un spectacol cu "Kogelet". Revad filmarea cu ei inca odata, si inca odata si inca odata. Si sper sa-i revad candva...poate intr-un spectacol, poate intr-un turneu in Romania...visez!

directorul trupei Kogelet
la intalnire, Olea traduce, jurnalistul inregistreaza
jurnalistul nostru transpus
Filarmonica din Birobidzhan
culoarele de la ultimul etaj
filmulet de la repetitie: Kogelet in actiune :)

Lectia de rusa

Prima lectie de rusa este mutata de marti pe miercuri. Miercuri ne dezlipim cu greu de paturi si ne grabim sa ajungem la timp la lectia de rua. E la ora 10. Ajungem cu 20 de minute mai devreme. La fix intram in sala. Asteptam. Asteptam, asteptam, 10.10, 10.15, 10.20...10.25. La si jumate intra 2 fete dragut aranjate si tonice, se aseaza la catedra. Noi ne invioram instantaneu. "Despre ce ati vrea sa invatati la cursul de rusa? Ce va intereseaza?". Noi zicem fel de fel: vocabular, conversatie de baza, cate ceva despre cultura Rusa, despre mancare..." Fetele isi noteaza de zor. "Bun! Prima lectie de rusa va fi maine atunci! Noi avem un examen azi si trebuie sa ne pregatim! Pe curand!".
Olea se enerveaza si decide sa preia ea rolul de profesoara.
Astfel inavatam alfabetul rusesc, prima strofa din Oci Ciornaie. Prima noastra lectura in rusa se numeste "In tren" si consta intr-un mic dialog intre Misha si Ira, un baiat si o fata care fac cunostinta intr-un compartiment de tren. Ne va folosi pe drumul de intoarcere. In cele 3 ore si jumatate, petrecute in tren pana-n Khabarovsk, vom putea socializa. :)
La a doua lectie, Olea vine cu ambitii mari. Ne invata sa conjugam verbe, ne invata timpurile verbelor, ne invata sa facem acordul adjectivelor cu substantivele si ne da o lista cu toate intrebarile importante: unde? ce? cum? cand? de ce? cat? incotro?
Am invatat si sa numar. Stiu sa salut, sa pun intrebari, stiu sa cumpar, stiu sa spun cand nu inteleg ceva...stiu si sa cant in rusa! Cred ca mai imi lipseste vocabularul emotional, dar in ritmul asta, pana terminam stagiul, as putea sa ma marit in Rusia.
Dupa curs, ne intalnim la cantina cu Dima. Ii povestesc ca am fost in Sopka si ce mult m-a impresionat peisajul. "Yeah...that's the only great thing here, the landscape...", ne spune Dima, cu ochii in podea. Incerc sa aflu cel nemultumeste. Totul. Vrea mai mult. Vrea altceva. A trait toata viata aici. Dima viseaza sa plece. Voia sa plece la universitate la Moscova, dar nu s-a putut. S-ar muta in Vladivostok, dar si acolo e complicat. Pare tot un vis. Desi e de 100 de ori mai aproape decat Moscova. E foarte greu sa pleci de aici.
Tot vorbind cu oamenii, am inteles ca problema banilor si lipsa locurilor de munca, limiteaza atat de tare perspectivele oamenilor. Si totusi in Birobidzhan, oamenii nu se plang foarte tare. Sunt senini si vorbesc frumos despre locurile de aici. Doar ca atunci cand vine vorba de "calatorii" si "vise", iese la iveala o imposibilitate a oamenilor si un tip de resemnare, dezarmante...

Olea si Dima

Yiddishkeit in Birobidzhan

In curte, in fata sinagogii, ne intampina o doamna, pe la vreo 40 de ani, cu un aer sportiv, si-n acelasi timp elegant. Are ochii de un verde crud, aproape electric. As zice ca sunt lentile colorate, dar nu pare genul. E imbracata doar in negru. Singurele accente de culoare sunt date de parul aramiu, cu suvite blonde, asortate parca, la pantofi: negru cu galben, lac si catarama pe care scrie "Prada". Doamna vorbeste in rusa, dar intelege putin si engleza. Albina Mihailovna ne prezinta sinagoga, muzeul si centrul.
Incepe cu monumentul Holocaustului: o piatra memoriala, acoperita cu multe pietricele.
Aflam ca obiceiul in zona asta, este de a acoperi mormantul cu pietre, nu cu flori. Este o traditie veche. Atunci cand pamantul este acoperit cu piatra, locul devine solid si vizibil. Pietrele nu sunt la fel de perisabile precum florile. Ele intra incet, incet in pamant si in fiecare an, oamenii duc pietre noi la morminte, pentru ca acestea sa nu dispara.
Intram intr-o incapere aerisita, care arata mai degraba ca o sala de intalnire, decat un lacas de cult. Peretii sunt goi, pe alocuri sunt aliniate mai multe becuri in forma de lumanare. Scaunele sunt moderne, tapitate cu piele. Pe jos o gresie simpla crem. In mijloc, pe peretele orientat spre Ierusalim, se afla altarul, lucru obligatoriu, in orice sinagoga. E simplu, acoperit cu o catifea, nimic incarcat. La etaj e locul femeilor. Este o sinagoga ortodoxa. "Aspectul simplu si neimpodobit al sinagogai, se datoreaza faptului ca ceea ce pretuim si ceea ce conteaza, este frumusetea interioara, nu cea exterioara", ne explica Albina. Ne arata dulapiorul in care sta Tora, si biblioteca de pe peretele opus altarului, in care sunt asezate ordonat si cornologic volume, din cele mai importante scrieri religioase, retin: Tanakh, Talmud, Mishna.
In mod surprinzator si absolut inexplicabil, dupa 20 de minute de vorbit doar in rusa, Albina incepe sa vorbeasca engleza. O enlgeza foarte buna.
Ne poveste despre ritualuri evreiesti, despre misiunea oricarui bun evreu: "The ceremony of circumcision means that the man accepts the mission that has been given to him, by God. Because every jew is born with a mission. His mission is to spread God's word in the world, and to make everything perfect. " Zambesc. Impossible mission, I guess.
Muzeul arata ca un teatru pentru copii: machete, manechine, butaforie. Un remake din butaforie dupa Zidul Plangerii, poze cu evrei, dreidl-rui, produse kosher: apa, fanta, cafea, ciocolata, conserve. Ma uit la ele. Sunt expirate din 2005. Aduse din Israel. Sinagoga a fost construita in 2004.
Masa de Shabbat: lumanari, cupa de Kiddush, rugaciunea de binecuvantare a vinului.
Macheta de Sucot, sarbatoarea corturilor; Sucot inseamna: exprimarea recunoastintei pentru recolta din anul trecut, rugaciunea pentru ploaie, sfarsitul perioadei Marilor Sabatori, si are si o dimensiune istorica: de aducere aminte, de retraire a timpurilor inaintasilor nostri.
Intr-un colt niste manechine mari, reprezentand o nunta evreiasca. Sunt acoperiti de chupah, baldachinul care simbolizeaza noul camin intemeiat, cat si protectia divina. Langa piciorul barbatului se afla paharul spart. Albina ne povesteste: "Nunta este cea mai frumoasa zi din viata unui evreu. Cu toate acestea el nu trebuie sa uite de tristetea poporului la distrugerea Templului din Ierusalim. Spargerea paharului aminteste de acest lucru si de speranta, ca intr-o zi el va fi reconstruit!"
Ne explica despre tehnica complicata de scriere a Torei. Trebuie scrisa de mana, cu o cerneala speciala, pe o harte speciala, de un om special. Manuscrisele cu greseli, nu se arunca. Ele sunt ingropate si distruse printr-o tehnica speciala.
Dupa muzeu, Albina ne arata si Centrul comunitatii, cu biblioteca si sala de intalniri. Vedem menore, mezuze, dulciuri pentru copii in forma de Tora, hamsa, colectia de trofee a comunitatii.
Albina ne povesteste despre aprindere lumanarilor de Hanuka si montarea unei mezuze.
Orice evreu credincios, are la usa casei, o mesuza, care i protejeaza casa. Mezuza e un fel de cutiuta, in care se afla o rugaciune de binecuvantare. Ea se prinde cu cuie, intr-o anumita pozitie si intr-un loc anume, de tocul usii. "Everything is done in special way."
La intrebarea cuiva din grup, daca exista antisemitism in Birobidzhan, Albina raspunde evreieste, tot cu intrebare: "Did you noticed something? Did you hear people saying something against jews?"
Noi nu am auzit nimic intr-adevar. Albina ne spune ca niciodata nu a avut probleme, nu a fost atacata sau jignita in vreun fel si de mic copil termenul de "jidan", nu i-a fost familiar, "thanks, God!", completeaza zambind. Spune ca in general cei din Birobidzhan cand calatoresc prin Rusia, sunt luati automat drept evrei, pentru ca vin din Regiunea Evreiasca Autonoma, desi aici numai 2% mai sunt evrei. Dar toti locuitorii de aici sunt obisnuiti si isi asuma identitatea evreiasca, cand ajung in alte regiuni.
Desi se spune ca Stalin spera, la o lichidare pe cale naturala a evreilor, din cauza conditiilor meteorologice de aici, a tantarilor, a mlastinilor, Albina e de parere ca Birobidzhan a salvat multe vieti. Ea crede ca tocmai conditiile de aici, resursele naturale, lemnul, i-au ajutat pe oamenii sa-si gaseasca o indeletnicire si sa supravietuiasca.
In prezent, comunitatea Evreiasca din Birobidzhan, este sustinuta de Joint si tine legatura si cu alte comunitati evreiesti din lume.

Complexul Comunitatii din Birobidzhan, Singoga si Centul Comunitar
Memorial Holocaust
in Sinagoga
fotografii






communitarian spirit

pictura

manuscrisele de Tora incepute gresit
Sucot
Jew puppet
Shabbat dinner
love, marriage&chupah
un certificat de casatorie am dedus eu... ?
Western Wall remake

siberia jew
trofeele Comunitatii
calendarul Evreiesc, Yar - 5771 = Mai, 2011
Salom Alehem on the piano
biblioteca





Mezuza
reading stick for the Torah
candy Torahs for children


Albina

landscape in Birobidzahn

De pe Sopka pan-la Bira vezi: multe omizi, plante, pamant alunecos, tantari care pisca prin blugi, o apa extraordinar de placuta si un peisaj... mai multe peisaje.