Sau singurul club din Birobidzhan. Intrarea 250 de ruble, 25 de ron. O sala spatioasa, cu 3 candelabre enorme pline de cristale rotunde, atarnate simetric in tavan. Pereti visinii.
In mijloc e delimitata o scena. Pe fundal niste neoane colorate; diagonale violete si portocalii, in mijloc cu rosu X.O. CLUB. Pe pereti fotografii mari, alb-negru: Elvis Presley, Beatles, Marylin Monroe, close-up-uri: corzi de chitara, clape de pian, un saxofon, discuri de pick-up, niste fete cu priviri de dive si machiaj puternic. In apropierea scenei vad mese mici cu fotolii rotunde rosii. In parti sunt mese mari si canapele cu spatare inalte. Ne asezam la o masa lunga, ca de nunta. Avem si farfurii. Miroase a mancare, a mancare buna. Inghitim in sec si o rugam pe domnisoara care serveste sa le stranga. Mergem pe vin si vodca. Vin: 600 de ruble o sticla, cea mai ieftina. Localul e destul de gol. Aproximez o capacitate de 2-3 sute de persoane, dar cred ca sunt sub 100. La masa de langa mine, o fata ii face fotografii alteia. Imbracata intr-o rochita scurta, alba, intre sport si clasic, poarta un colier din lanturi de argint la gat, are parul saten intins cu placa. Zambeste larg si ia tot felul de pozitii, de pictorial de revista. O a doua fata i se alatura la "shooting". Are o rochita cu multe volane din voal, parul blond, coafat in onduleuri. Fetele par absolut incantate in lumina bliturilor si incearca tot felul de posturi.
Pe scena a aparut o trupa. Rock-eri batrani, care-mi amintesc de trupele de folk-rock de la barul din Casa Studentilor. De obicei, profesori de chitara sau ingineri, care toata viata s-au visat Jimi Hendrixi. Solistul are vreo 50 de ani, parul grizonat si ondulat, mai scurt in fata si mai lung la ceafa. Poarta un tricou negru cu manecile taiate,(devenit astfel maieu), cu Alice Cooper pe el, blugi stramti, deschisi la culoare taiati la genunchi, un inel mare argintiu pe degetul mic si niste bratari din sfoara. E in extaz. Canta cover-uri, gesticuleaza larg si inchide ochii. Are in fata mai putin de 3 metri de mese, si un public destul de restrans. Si totusi daca l-ai filma din fata ai zice ca e pe stadion, in fata a mii si sute de mii de fani. In stanga lui, chitaristul, blond, cu o freza de Beatles, poarta un tricou cu Jack Daniels. In dreapta, basistul, are un par negru lung si perfect intins, care-i curge peste fata. Poarta tricou cu The Rasmus. Intre timp langa mine, la fotografiat grupul a crescut substantial de la doua, la sase fete, si fotograful e de data asta un baiat. Tot entuziasmul se concentreaza in zambetele largi si solduri flexate in fata camerei. E distractia suprema, in decorul cu candelabre de cristal si ritmuri ragusite de Aerosmith. Ma intreb daca solistul realizeaza ca explozia de blituri, nu e orientata catre el. Asa ca ii fac eu o poza.
Descopar o camera separeu. Un fel de lounge, cu bar, cu canapele de piele, masute joase de sticla si un ecran imens, pe care ruleaza video-clip-uri, cu sonorul in surdina. Un fel de MTV, varianta ruseasca. Lady Gaga e si aici pe val.
O fata care m-a vazut la facultate, intra in vorba cu mine. "Do you remeber me?". O stiu, dar nu-mi amintesc niciun nume, din fericire nici ea. "We met at the University, I'm Nastia, what's your name?". Nastia vrea sa stie ce facem in Birobidzhan si pe unde-am calatorit, asta pare partea cea mai interesanta. O intreb ce planuri are ea si daca vrea sa plece din Birobidzhan. "Oh! Now, I don't think about travel, I'm thinking to make bussiness, to have money to travel". Ar vrea sa mearga in Sankt Petersburg, Japonia si USA. Si Londra. Altfel Europa n-o prea intereseaza. Ii spun ca Londra nu mi-a placut. Ii povestesc despre atmosfera orasului. Se incrunta. Pare intrigata. O intreb de Moscova. "Oh, I don't want to visit Moscow. People are very bad there. They care only about themselves.And what's around them, they are so...selfish! yes, selfish!" O intreb de unde stie daca n-a fost niciodata. Zambeste senina: "Everybody knows!" Incerc s-o conving sa nu creada ce spun altii si sa mearga sa vada cu ochii ei. Ii dau exemplu Londra, daca eu zic ca-i urata nu inseamna ca trebuie sa ma creada. Pare din nou intrigata. Are un ras scurt si cristalin. "Interesting! Maybe you're right! But I hope to go next year to Japan, because for us the airplane is not so expensive. But japan people, don't like tourists. They're very unfriendly!". Aceasi intrebare-mi tasneste din gura, de unde stii? "Everybody knows! It's a stereotype!", "And you believe in stereotypes? There are so many stereotypes about russian people. If I would believe in stereotypes I would stay at home. I wouldn't be here!". Din nou rasul cristalin si 2 secunde de stat pe ganduri "Yeah! I think you're right! Interesting, interesting!". Si dupa inca 5 secunde: "But my teacher at the University told me so!". Rad. Langa mine apare Masha.
In mijloc e delimitata o scena. Pe fundal niste neoane colorate; diagonale violete si portocalii, in mijloc cu rosu X.O. CLUB. Pe pereti fotografii mari, alb-negru: Elvis Presley, Beatles, Marylin Monroe, close-up-uri: corzi de chitara, clape de pian, un saxofon, discuri de pick-up, niste fete cu priviri de dive si machiaj puternic. In apropierea scenei vad mese mici cu fotolii rotunde rosii. In parti sunt mese mari si canapele cu spatare inalte. Ne asezam la o masa lunga, ca de nunta. Avem si farfurii. Miroase a mancare, a mancare buna. Inghitim in sec si o rugam pe domnisoara care serveste sa le stranga. Mergem pe vin si vodca. Vin: 600 de ruble o sticla, cea mai ieftina. Localul e destul de gol. Aproximez o capacitate de 2-3 sute de persoane, dar cred ca sunt sub 100. La masa de langa mine, o fata ii face fotografii alteia. Imbracata intr-o rochita scurta, alba, intre sport si clasic, poarta un colier din lanturi de argint la gat, are parul saten intins cu placa. Zambeste larg si ia tot felul de pozitii, de pictorial de revista. O a doua fata i se alatura la "shooting". Are o rochita cu multe volane din voal, parul blond, coafat in onduleuri. Fetele par absolut incantate in lumina bliturilor si incearca tot felul de posturi.
Pe scena a aparut o trupa. Rock-eri batrani, care-mi amintesc de trupele de folk-rock de la barul din Casa Studentilor. De obicei, profesori de chitara sau ingineri, care toata viata s-au visat Jimi Hendrixi. Solistul are vreo 50 de ani, parul grizonat si ondulat, mai scurt in fata si mai lung la ceafa. Poarta un tricou negru cu manecile taiate,(devenit astfel maieu), cu Alice Cooper pe el, blugi stramti, deschisi la culoare taiati la genunchi, un inel mare argintiu pe degetul mic si niste bratari din sfoara. E in extaz. Canta cover-uri, gesticuleaza larg si inchide ochii. Are in fata mai putin de 3 metri de mese, si un public destul de restrans. Si totusi daca l-ai filma din fata ai zice ca e pe stadion, in fata a mii si sute de mii de fani. In stanga lui, chitaristul, blond, cu o freza de Beatles, poarta un tricou cu Jack Daniels. In dreapta, basistul, are un par negru lung si perfect intins, care-i curge peste fata. Poarta tricou cu The Rasmus. Intre timp langa mine, la fotografiat grupul a crescut substantial de la doua, la sase fete, si fotograful e de data asta un baiat. Tot entuziasmul se concentreaza in zambetele largi si solduri flexate in fata camerei. E distractia suprema, in decorul cu candelabre de cristal si ritmuri ragusite de Aerosmith. Ma intreb daca solistul realizeaza ca explozia de blituri, nu e orientata catre el. Asa ca ii fac eu o poza.
Descopar o camera separeu. Un fel de lounge, cu bar, cu canapele de piele, masute joase de sticla si un ecran imens, pe care ruleaza video-clip-uri, cu sonorul in surdina. Un fel de MTV, varianta ruseasca. Lady Gaga e si aici pe val.
O fata care m-a vazut la facultate, intra in vorba cu mine. "Do you remeber me?". O stiu, dar nu-mi amintesc niciun nume, din fericire nici ea. "We met at the University, I'm Nastia, what's your name?". Nastia vrea sa stie ce facem in Birobidzhan si pe unde-am calatorit, asta pare partea cea mai interesanta. O intreb ce planuri are ea si daca vrea sa plece din Birobidzhan. "Oh! Now, I don't think about travel, I'm thinking to make bussiness, to have money to travel". Ar vrea sa mearga in Sankt Petersburg, Japonia si USA. Si Londra. Altfel Europa n-o prea intereseaza. Ii spun ca Londra nu mi-a placut. Ii povestesc despre atmosfera orasului. Se incrunta. Pare intrigata. O intreb de Moscova. "Oh, I don't want to visit Moscow. People are very bad there. They care only about themselves.And what's around them, they are so...selfish! yes, selfish!" O intreb de unde stie daca n-a fost niciodata. Zambeste senina: "Everybody knows!" Incerc s-o conving sa nu creada ce spun altii si sa mearga sa vada cu ochii ei. Ii dau exemplu Londra, daca eu zic ca-i urata nu inseamna ca trebuie sa ma creada. Pare din nou intrigata. Are un ras scurt si cristalin. "Interesting! Maybe you're right! But I hope to go next year to Japan, because for us the airplane is not so expensive. But japan people, don't like tourists. They're very unfriendly!". Aceasi intrebare-mi tasneste din gura, de unde stii? "Everybody knows! It's a stereotype!", "And you believe in stereotypes? There are so many stereotypes about russian people. If I would believe in stereotypes I would stay at home. I wouldn't be here!". Din nou rasul cristalin si 2 secunde de stat pe ganduri "Yeah! I think you're right! Interesting, interesting!". Si dupa inca 5 secunde: "But my teacher at the University told me so!". Rad. Langa mine apare Masha.
Masha lucreaza la Centru Social de aici si se ocupa de noi. Sufera enorm ca nu stie engleza si face tot posibilul sa ne simtim bine. Are un zambet adorabil si se uit atent la noi, desi nu intelege mai nimic din ce vorbim. O vad schimbata la fata. Parca s-a intristat brusc.
Nastia ma asigura din nou ca discutia noastra a fost „very interesting!”, zambeste, si pleaca la dans. Ii zic Mashei ca tocmai am cunoscut-o si o intreb daca se stiu.
Masha imi da de inteles ca nu o place pe Nastia. Incearca sa-mi explice ca e genul ala de persoana foarte insistenta, care se baga in seama. Mi se pare ca detectez un pic de gelozie, pentru ca Nastia poate comunica cu noi asa usor. Totusi tind sa am incredere in Masha.
Cu cele 20 de cuvinte ale mele in rusa, cele 20 ale ei in engleza, cu multe semne si mimici, incepem sa stam de vorba. Povestim. Si o descopar pe adorabila Masha.
Rock band-ul si Rock Star-ul din Khabarovsk
cu colega noastra de camera, Olea
& a diva
Rock band-ul si Rock Star-ul din Khabarovsk
cu colega noastra de camera, Olea
& a diva
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu