D R U M U L

27 de ore si 13000 de km. Tren, microbuz, 2 avioane și iar tren.
Escală la Moscova. Biserica Rusă e activă și-n aeroport. Cutia milei, transparentă, cu margini aurii si cruce aurie, așteaptă.
Îi fac o poză.
Mi-e foame. Totul este exagerat de scump, cel mai ieftin sendviș costă cam 200-300 de ruble, adică 20-30 de ron.

Dupa o escală interminabilă și înfometată, mă urc în cel mai mare avion cu care am zburat vreodată și mă pregătesc pentru 7 ore de zbor până în Khabarosvk.
Deși avionul pare imens, e plin ochi și înghesuit. Simplu, fără leduri, fără ecrane, cu pielea de scaune puțin roasă. Deasupra noastră păcăne cu o ușă, care nu se închide bine. Verific dacă sunt prea multe bagaje, dar nu e cazul, apas ușa tare și decolăm. Pâc-pâc, pâc-pâc, pâc-pâc! După decolare sigur o să înceteze.
Un miros stătut și greoi, amestecat cu o aroma de vodka plutește în avion.
E ora 9 seara și soarele se pregătește să apună.
Eu îi tot fac poze și aștept să văd un apus spectaculos.
Aștept... soarele tot nu apune. Mă ia somnul. Mai deschid câte un ochi să văd dac-a apus.
Nimic. De fapt, parca s-a mai luminat un pic.
Am auzit că o să prindem și răsăritul.

Mă trezește un soare puternic, fix în ochi. Se servește a doua masă.
Soarele e sus pe cer. Nici vorbă de apus sau răsărit.
Mă uit la ceas. E 3 dimineața după ora României, 4 dimineața după ora Moscovei, 11 la prânz, dupa ora din Khabarovsk. Mai avem cam o oră.
Întreb în dreapta și-n stânga, când a apus soarele și când a răsărit?
”Păi n-a mai apus, a fost tot timpul pe cer. La un moment dat, a intrat în nori și pe urma a apărut iar.” Chestia asta nu-mi pică bine. Îmi vine să vomit.

Avionul iese din nori. Văd pământul. Un teritoriu imens, reliefat și împădurit. Încerc să identific și altceva. Nimic. Relief și păduri. Nici orizontul nu e clar definit. Un verde închis fără sfârșit. Nici o urmă de așezare umană.
Trec 10 minute. Trec 20 de minute.
După o jumătate de ora, peisajul începe să se schimbe. Apar și petice de câmpie, fără păduri, se văd dealuri, după un timp chiar și niște râuri.
În continuare niciun punct, nicio forma care sa indice vreun oraș/sat/drum/ vreo prezență umană. Si cu peisajul ăsta, mai trece o jumătate de ora de zbor.
E impresionant și terfiant. N-am mai vazut niciodata atâta pământ nepopulat.
Avionul a început aterizarea. Văd câeva căsuțe.

Suntem în Khabarovsk. Am senzația că am străbătut un continent sălbatic și pustiu și am ajuns la capătul lumii.