Prima lectie de rusa este mutata de marti pe miercuri. Miercuri ne dezlipim cu greu de paturi si ne grabim sa ajungem la timp la lectia de rua. E la ora 10. Ajungem cu 20 de minute mai devreme. La fix intram in sala. Asteptam. Asteptam, asteptam, 10.10, 10.15, 10.20...10.25. La si jumate intra 2 fete dragut aranjate si tonice, se aseaza la catedra. Noi ne invioram instantaneu. "Despre ce ati vrea sa invatati la cursul de rusa? Ce va intereseaza?". Noi zicem fel de fel: vocabular, conversatie de baza, cate ceva despre cultura Rusa, despre mancare..." Fetele isi noteaza de zor. "Bun! Prima lectie de rusa va fi maine atunci! Noi avem un examen azi si trebuie sa ne pregatim! Pe curand!".
Olea se enerveaza si decide sa preia ea rolul de profesoara.
Astfel inavatam alfabetul rusesc, prima strofa din Oci Ciornaie. Prima noastra lectura in rusa se numeste "In tren" si consta intr-un mic dialog intre Misha si Ira, un baiat si o fata care fac cunostinta intr-un compartiment de tren. Ne va folosi pe drumul de intoarcere. In cele 3 ore si jumatate, petrecute in tren pana-n Khabarovsk, vom putea socializa. :)
La a doua lectie, Olea vine cu ambitii mari. Ne invata sa conjugam verbe, ne invata timpurile verbelor, ne invata sa facem acordul adjectivelor cu substantivele si ne da o lista cu toate intrebarile importante: unde? ce? cum? cand? de ce? cat? incotro?
Am invatat si sa numar. Stiu sa salut, sa pun intrebari, stiu sa cumpar, stiu sa spun cand nu inteleg ceva...stiu si sa cant in rusa! Cred ca mai imi lipseste vocabularul emotional, dar in ritmul asta, pana terminam stagiul, as putea sa ma marit in Rusia.
Dupa curs, ne intalnim la cantina cu Dima. Ii povestesc ca am fost in Sopka si ce mult m-a impresionat peisajul. "Yeah...that's the only great thing here, the landscape...", ne spune Dima, cu ochii in podea. Incerc sa aflu cel nemultumeste. Totul. Vrea mai mult. Vrea altceva. A trait toata viata aici. Dima viseaza sa plece. Voia sa plece la universitate la Moscova, dar nu s-a putut. S-ar muta in Vladivostok, dar si acolo e complicat. Pare tot un vis. Desi e de 100 de ori mai aproape decat Moscova. E foarte greu sa pleci de aici.
Tot vorbind cu oamenii, am inteles ca problema banilor si lipsa locurilor de munca, limiteaza atat de tare perspectivele oamenilor. Si totusi in Birobidzhan, oamenii nu se plang foarte tare. Sunt senini si vorbesc frumos despre locurile de aici. Doar ca atunci cand vine vorba de "calatorii" si "vise", iese la iveala o imposibilitate a oamenilor si un tip de resemnare, dezarmante...
Olea si Dima
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu